(foto) Moda în România interbelică

La 15 octombrie 1922 regele Ferdinand şi regina Maria se încoronează la Alba Iulia, în mijlocul Transilvaniei, drept suverani ai noului stat român. De la 137 000 km2, cât avea România Veche, cea nouă, de după Unire, ajungea la 295 049 km2, numărându-se acum printre ţările mijlocii ale Europei, asemănătoare ca suprafaţă (nu şi ca populaţie) cu Anglia sau cu Italia. De la 7 897 311 de  locuitori ai Vechii Românii, cea nouă trece la 16 267 177 (18 057 028 în 1930), scrie historia.ro.

Unirea noilor provincii nu modifică semnificativ structura populaţiei. În 1930, populaţia rurală era de 79, 9%, cea urbană de 20, 1%. Oraşe mai mari erau în 1930: Bucureşti, cu 639 040 de locuitori, apoi Chişinău, Cernăuţi, Iaşi, Cluj, Galaţi, cu peste 100 000, şi alte nouă cu peste 50 000 de locuitori. Nivelul de trai al populaţiei acestor oraşe se îmbunătăţeşte, veniturile crescând simţitor. Dupa calcule lui Mihail Monoilescu, în cartea sa „Rostul şi destinul burgheziei româneşti”, România avea, în 1938, 716 milionari (dintre care 7 cu un venit de peste 10 milioane), 70 529 de cotribuabili cu un venit de peste 100 000 de lei, 304 400 de contribuabili cu un venit între 20 000 şi 40 000 de lei. Relativa bunăstare a lucrătorilor poate fi o explicaţie pentru preocuparea locuitorilor oraşelor mari pentru modă.

Fiinţă social, omul are nevoie de îmbrăcăminte. În perioada interbelică, portul (îmbrăcămintea) varia de la o zonă geografică la alta, dar şi în funcţie de situaţia materială şi de mentalitatea individului şi a colectivităţii în care acesta îşi desfăşura activitatea. Pentru unii, îmbrăcămitea răspundea unei necesităţi fizice, pentru alţii (sau, mai ales, pentru altele), hainele constituiau un etalon al bogăţiei şi al modernităţii.

La ţară, îmbrăcămintea era confecţionată în gospodărie;din in sau cânepă (cămăşi, izmene) lână (pantaloni, fuste, flanele), blană (cojoace, căciuli),   piele (opinci). Costumele naţionale erau purtate cu mândrie mai ales de bătrânii satului. Ceilalţi preferau hainele făcute mai în grabă şi fără înflorituri. Doar în zonele de munte portul popular se menţinea la toate categoriile de vârstă.

La oraş, îmbrăcămintea era mult mai variată, deoarece şi stratificarea populaţiei era mai accentuată. Viaţa modernă, cu ritmul ei tot mai alert, a impus simplificarea modei, precum şi o diversificare, în funcţie de activităţile desfăşurate ş de ocaziile la care participau persoanele respective. Caracterista generală a modei din perioada interbelică a fost tendinţa de a deveni tot mai comodă şi de a permite o adaptibilitate rapidă la diferitele situaţii (serviciu, plimbare, activităţi casnice, etc.).

După război, barbaţii au început să-şi tundă barba, să se radă la frizer. De asemenea, părul se purta scurt şi era întreţinut cu grijă, fiind pieptănat de 2-3 ori pe zi.

sursa:altfel.md